Bojan Simic, fundaş al echipei de fotbal Zimbru Chişinău: „În Divizia Naţională fiecare meci se dispută într-o luptă acerbă”
În actualul sezon fotbalistic, clubul Zimbru a mizat prioritar pe proprii discipoli, întinerind substanţial efectivul de jucători. Însă, odată cu aceasta, în echipă au apărut şi o serie de jucători experimentaţi. Unul din ei este fundaşul sârb Bojan Simic, în vârstă de 31 de ani. Debutantul s-a integrat „din mers” în colectiv şi deja a reuşit să devină unul din cei mai remarcabili protagonişti în cadrul „galben-verzilor.”
- Ai vreo legătură de rudenie cu Dario Simic, dublu câştigător al Ligii Campionilor în componenţa echipei „Milan”, ex-fundaşului selecţionatei Croaţiei, ţară, care la fel precum Serbia, a făcut parte din fosta Iugoslavie?
- Este foarte posibil. Sârbii şi croaţii sunt popoare foarte apropiate. Vorbim practic aceeaşi limbă, doar cu unele diferenţe specifice în pronunţie.
- Pe timpurile Iugoslaviei ai avut ocazia să joci împotriva lui Simic?
- Am trăit şi acest episod. Dar numai la nivel de copii. Când aveam câte 12-13 ani, eu eram membru al reprezentativei Serbiei, iar el – al selecţionatei Croaţiei. Pe atunci Iugoslavia era o ţară federativă. Turneele între republici erau deosebit de populare, iar adversitatea între Serbia şi Croaţia se desfăşura destul de încins.
- Care au fost primii tăi paşi realizaţi în fotbal?
- În fotbal m-a adus vărul meu Dejan, mai mare cu un an decât mine. El m-a prezentat la echipa de copii Orlovac. De acolo am ajuns la echipa de bază a oraşului meu natal Cacak – Borac. Acesta este unul din cele mai vechi cluburi din fosta Iugoslavie. Ce-i drept, în eşalonul superior prin acele timpuri el apărea doar pentru durate scurte de timp. Actualmente însă Borac este un participant indispensabil al campionatului Serbiei.
- Cum s-a edificat cariera ta sportivă?
- În anul 1999 am fost invitat să joc pentru Hajduk din Kula. Aceste echipe se considerau cu un palmares mediu în campionatul sârb. Deocamdată, cel mai mare succes din cariera mea a fost consemnat în sezonul 2002-2003, când în componenţa clubului Leotar Trebinje am devenit campion al Bosniei şi Herţegovinei.
- Prin stepa Kazahstanului cum ai ajuns?
- Am dorit să-mi verific forţele peste hotare. Totuşi, Bosnia nu prea intră în categoria străinătăţii. Impresarul meu mi-a spus că există o variantă de a evolua un an în Kazahstan, pentru ca să mă transfer ulterior la un club din Ucraina sau Rusia. Când am zburat spre Kazahstan vreo 12 ore aveam dubii: pe cine am pierdut eu acolo? Am evoluat la Irtâş Pavlodar fotbalul e adorat. La meciurile noastre de pe teren propriu veneau câte 20000 de spectatori. Am jucat la Irtâş în anul 2005.
Zimbru m-a impresionat din start
- Cum ai ajuns la formaţia chişinăuiană?
- Prin intermediul propriului impresar. Clubul de la bun început m-a surprins plăcut, datorită infrastructurii sale. Să te antrenezi şi să joci în asemenea condiţii – este o adevărată plăcere. Dar despre faptul că Zimbru este una din echipele lidere ale fotbalului moldovenesc, eu ştiam încă din Serbia.
- Despre campionatul moldovenesc ştiai ceva până la sosirea în Chişinău?
- Ştiam doar că nu e unul din cele mai slabe în fosta URSS. Zimbru cu regularitate şi nu fără succese evolua în cupele europene intercluburi. Iar în afară de Zimbru auzisem doar despre Sheriff.
- Ţii minte debutul tău în tricoul „galben-verzilor”?
- Aceasta s-a întâmplat la două zile după venirea mea la Chişinău. În meciul de acasă cu Rapid am fost introdus la schimb cu 25 de minute înainte de finalul întâlnirii. Scorul la acel moment era 2-0 în favoarea noastră şi până la fluierul de final nu s-a modificat.
- Ce impresie ţi-a creat campionatul moldovenesc?
- Un nivel bun. Fiecare meci se dispută într-o luptă acerbă. În campionatul Kazahstanului, de exemplu, acest dramatism nu era prezent. Acolo e prea mare diferenţa între lideri şi echipele din a doua jumătate a clasamentului.
- În lotul „Zimbrului” te distingi nu doar prin activitatea ta, dar şi prin „coafura” originală…
- Am decis să-mi schimb lookul acum şapte ani. Când am mai crescut, în viaţa mea a apărut un idol – Roberto Carlos. Ca şi mine el joacă fundaş stânga. Îmi place foarte mult acest jucător rapid şi am decis să mă rad pe cap pentru a-i asemăna.
Leave a Reply